Putem avea grijă de mediul înconjurător în diverse moduri. În arhitectura industrială, cea mai populară tendință, în prezent, este așa-numita proiectare sustenabilă. Întrebarea este: reprezintă tendințele proecologice din arhitectură un răspuns concret, suficient pentru cerințele actuale, în contextul schimbărilor climatice?

Ce este proiectarea sustenabilă?

Proiectarea sustenabilă este o tendință arhitecturală, care definește percepția actuală a arhitecturii, combinând funcționalitatea și protecția mediului natural. Construcțiile sustenabile se bazează pe mai multe principii, care permit construcția de clădiri cu impact neutru asupra mediului. Printre cele mai importante principii, urmate de arhitecți, amintim:

  • utilizarea de materii prime, care permit reciclarea (ex. aluminiu, lemn), precum și a tehnologiilor cu emisii scăzute, pentru producerea acestora;
  • utilizarea soluțiilor, care asigură economia energetică și pasivitatea obiectelor ridicate;
  • proiectarea clădirilor astfel încât să influențeze, cât mai puțin, peisajul natural din imediata apropiere;
  • gândirea locației, în ceea ce privește, printre altele, apropierea de transportul public, pentru a reduce emisiile transportului individual;
  • selectarea unor astfel de soluții arhitecturale, astfel încât lanțul de aprovizionare să fie cât mai scurt posibil și să asigure minimizarea amprentei de carbon;
  • proiectarea, astfel încât clădirea să poată fi demontată cu ușurință, iar o mare parte din materialele investite să poată fi recuperate sau schimbată funcționalitatea acestora, fără a fi nevoie de o demolare scumpă din punct de vedere energetic.

În premisele proiectării sustenabile, mediul natural este un element, care are nevoie de o atenție deosebită în timpul realizării planurilor de construcție. Asumarea utilizării materialelor ecologice, tehnologiilor și planificarea logistică adecvată fac ca întreaga investiție să fie realizată cu mai multă grijă și, în același timp, să nu influențeze mediul înconjurător, precum implementările convenționale.

Proiectarea sustenabilă reprezintă, prin urmare, introducerea schimbărilor benefice, în ceea ce privește mediul înconjurător.

Twin Tower Barba Center, București, România. Sisteme aplicate: MB-60, MB-78EI, MB-SR50.

Ce beneficii pentru mediu asigură proiectarea sustenabilă?

Obiectele construite pe baza unor proiecte sustenabile, reprezintă un peisaj, din ce în ce mai comun, în multe regiuni ale Europei. Rezultă, astfel beneficii concrete din investiții, inclusiv legate de reducerea costurilor de exploatare sau de posibilitatea de a obține cofinanțare din UE, pentru tehnologii „verzi” sau renovări. Din punct de vedere ecologic, proiectarea sustenabilă oferă și câteva avantaje concrete. Le descriem mai jos.

1.   Scăderea emisiilor de dioxid de carbon

Proiectarea sustenabilă se concentrează pe reducerea amprentei de carbon. Atât direct, cât și indirect. Un exemplu de soluție în categoria-cheie, când vine vorba de potențialele pierderi de energie, pot fi sistemele de ferestre de la Aluprof. Sistemul MB-104 Passive, montat în clădire, certificat de Passive House Institute din Darmstadt, pentru construcții pasive, asigură etanșeitate și izolație acustică perfectă.

Ferestrele alese corespunzător, în perioadele reci, vă permit să mențineți o temperatură adecvată în interiorul clădirii, fără a fi nevoie să creșteți cheltuielile energetice pentru încălzire. În schimb vara, izolează interiorul și-l protejează de supraîncălzire, prin urmare, oferă și economii atât pentru consumator, care folosește într-o măsură mai mică aerul condiționat și pune mai puțină presiune asupra rețelei energetice (beneficiu pentru mediu).

Mai mult, ramele pentru sistemele de ferestre Aluprof sunt fabricate din aluminiu, provenit din reciclare, astfel încă din etapa de producție se generează mult mai puține reziduuri poluante, față de situația în care, este necesară producția acestui material.

Sistemul MB-104 Passive, Aluprof.eu/ro

Locația clădirii, menționată anterior, influențează indirect emisia mai scăzută a substanțelor nocive. Apropierea de transportul public face ca utilizatorii să-l aleagă mai des, lăsându-și mașinile acasă. Astfel, în atmosferă se va elibera mai puțin dioxid de carbon.

2.   Protejarea resurselor naturale

Ramele de aluminiu ale sistemelor de ferestre Aluprof reprezintă un exemplu excelent, de utilizare a materialelor reciclabile și reutilizabile. Datorită utilizării acestora, nu numai că reducem poluarea de producție, dar și permitem generațiilor viitoare să prelucreze elementele clădirii, de exemplu în momentul demolării acesteia.

– Recuperând deșeurile de aluminiu vechi, economisim aproximativ 95% din energia necesară pentru a produce aluminiu primar. Datorită reciclării, reducem și poluarea aerului cu 95% și a apei cu 97% – declară Hubert Nuckowski de la Aluprof.

Pe lângă aluminiu, în procesul de proiectare sustenabilă se folosește și lemn, piatră sau alte materiale, care permit utilizarea lor ulterioară, în viitor. În acest mod, mediul natural nu este exploatat la fel de intens, ca în cazul construcțiilor convenționale.

Sara kulturhus, Skellefteå, Suedia. Sisteme aplicate: MB-SW55, MB-86 SI.

3.   Influență redusă asupra mediului

Obiectele proiectate, folosind directivele construcțiilor sustenabile, pe lângă funcția lor de utilitate, trebuie să fie și compatibile cu mediul, aflat în imediata apropiere. Din acest motiv, formele lor sunt mai adaptate la condițiile locale, iar zona cea mai apropiată, este adesea replantată cu iarbă, arbuști și copaci.

Din punctul de vedere al mediului natural, un astfel de proces permite menținerea integrității acestuia și asigurarea creșterii corespunzătoare a vegetației, în jurul investiției.

Grija pentru mediul încojurător constă în responsabilitatea tuturor persoanelor, implicate în procesul investițional. Scopul nostru comun este să lucrăm constant pentru a îmbunătăți calitatea producției, într-un mod, care să permită reducerea constantă a amprentei de carbon, creșterea proporției de materiale reciclate și folosirea de tehnologii, care au un impact mai mic, asupra mediului natural.

Articol sponsorizat de Aluprof

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here