Arhitectul Șerban Marinescu: ”În lipsa unui document de viziune, nu pot fi luate decizii strategice. Primăria trebuie se apuce de consolidări. Proprietarii din clădiri cu risc trebuie să aibă posibilitatea să închirieze pe piaţa liberă, cu sprijinul primăriei, astfel încât să le fie mai uşor de acceptat să mute din casele lor.

Totodată, clădirile vechi, monument-istoric, sau clădirile vechi cu risc seismic pot fi cumpărate de la oameni de către administraţie, iar primăria ar face o afacere bună. O clădire veche, refăcută, valorează de două-trei ori mai mult decât preţul de achiziţie. Investitorii nu fac acest lucru, pentru că băncile nu-i girează, nu dă nimeni credit, însă intervenţia statului are altă greutate.

Ca administraţie, cumperi o clădire, o refaci, o vinzi la un preţ mult mai mare decât preţul de achiziţie, o vinzi, recapitalizezi, apoi poţi cumpără două clădiri din banii pe care îi faci”.

Nicuşor Dan, fondator al Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, asociaţie care are ca obiect de activitate conservarea arhitecturii Capitalei şi protejarea spaţiilor verzi, spune că agresiunea asupra Capitalei a început în anii 2003-2004, când se ştia că România urmează să intre în Uniunea Europeană.

Fenomenul a fost similar cu al altor ţări estice. Capitalul a început să vină înspre o ţară care urma să intre în Uniune, iar legislaţia românească nu era pregătită pentru acest lucru, scrie Mediafax.

În anii ‘90 s-au abrogat multe dintre legile regimului comunist, o lege a urbanismului a apărut abia în 2001. Între 1990-2001 a fost vid legislativ.

,, Un element pozitiv se remarcă între 1996 şi 2000, când România a avut un ministru al Dezvoltării competent şi energic, domnul Nicolae Noica, ministru al Lucrărilor Publice, care a obligat toate municipalităţile să aibă Planuri Urbanistice Generale (PUG-uri).

Ca urmare a presiunilor ministeriale, Bucureştiul a avut în 2000 un Plan Urbanistic General. Capitala avea toate premisele pentru a se dezvolta coerent. Planul a fost realizat de un colectiv de specialişti şi a fost aprobat împreună cu o strategie de dezvoltare, care s-a numit <<Bucureşti 2020>>. Acolo se prevedea inclusiv o mare autogară internaţională şi tot felul de alte lucruri care să facă din Bucureşti un oraş bine conectat şi ancorat în realităţi.

Nu s-a întâmplat acest lucru, a venit presiunea speculativă. O carenţă legislativă era reprezentată de puterea Consiliului General de a da orice derogare”, a adăugat Nicuşor Dan.

Coeficientul de Utilizare a Terenului (CUT) este principalul indicator în urbanism, acesta măsoară cât se construieşte prin raportare la suprafaţa pe care se construieşte. Un CUT rezonabil spune că atunci când ai un teren de 1000 m/p, însemnă că poţi construi pe jumătate de parcelă o clădire de 5 etaje. Totuşi, în Capitală, s-a ajuns la CUT-uri de 19.

,,La noi, PUZ-urile şi PUD-urile încalcă Planul General. Când ai o regulă generală pe o zonă, nu poţi să te asiguri că nu o să existe la un moment dat puncte în care regulile tale generale nu se aplică acelui teren. Atunci, există marjă în care poţi lucra. La noi s-a profitat de legea laxă şi s-a călcat în picioare spiritul în care a fost gândit PUG-ul”, a precizat arhitectul Şerban Marinescu.

Cînd e vorba de vină, arhitectul arată către comisiile de arhitecţi şi urbanism care au avizat clădirile.

,,Presiuni economice foarte mari, pentru că dintotdeauna din construcţii s-a câştigat imens, ratele de profitabilitate sunt imense, în continuare sunt imense. În ce afacere poţi să scoţi 200% profit? Atunci, presiunea financiară a investitorilor a fost foarte mare, iar autorităţile care trebuiau să avizeze, primăriile şi comisiile, au cedat, în ideea că 2 sau 5 etaje în plus nu vor distruge oraşul, dar acele 5 etaje, pentru investitori, sunt milioane de euro.

S-a mers pe precedent, dacă într-o zonă de case există 2 blocuri construite între aceste case şi apare un investitor care are un teren în aceeaşi zonă, nu există niciun argument pentru a-i interzice să construiască, din moment ce există 2 blocuri deja. Autorităţile pot respinge blocul, dar pe baza precedentului pierd în justiţie. În anii 1990 a fost haiducie”, a întărit arhitectul.

În 2009, ASB a transmis o scrisoare către Inspectoratul de Stat în Construcţii în care i-a cerut un bilanţ, pe sectoare, în Bucureşti, al autorizaţiilor de construire şi al documentaţiilor de urbanism pe care ei le-au constatat ilegale. Raportul lor arată că, din ceea ce verificau, jumătate din construcţii sunt ilegale. În 2 ani au verificat 200-300 de documentaţii. Totuşi, cei de la Inspectorat nu verificau decât în urma sesizărilor. Iar atunci când există sesizări, probabilitatea de ilegalitate este mai crescută.

Nicuşor Dan spune că în 2013-2014, Asociaţia Salvaţi Bucureştiul a repetat demersul către Inspectoratul de Stat în Construcţii. Procentul a rămas acelaşi, însă, de această dată, Inspectoratul verifica mai puţin. Fie pentru că erau mai puţine sesizări, fie erau mai puţini oameni.

,,La un moment dat, pe toată suprafaţa Bucureştiului, era un singur inspector care verifica rezistenţa construcţiilor pe şantier. Inspectoratul de Stat în Construcţii are două atribuţii, una dintre ele este să verifice acte şi cealaltă de a verifica rezistenţa. La acea vreme era un singur om care verifica documentaţia în toată Capitala şi era depăşit”, a precizat Nicuşor Dan.

Specialiştii avetizează că regulamentele de urbanism prevăd doar ca o clădire nouă să se încadreze în stilul zonei, însă aceasta este o exprimare vagă, ce a determinat ca în Capitală să se construiască după gusturile dezvoltatorilor sau al investitorilor.

Clădirile istorice renovate cu….termopane

Există, totuşi, zone istorice, cartiere, unde se prevăd reguli stilistice, dar în general, într-un oraş mare, nu există un ghid stilistic. Nimănui nu i se spune în ce culori să vopsească. Decizia rămâne la latiudinea arhitectului, a beneficiarului şi a comisiilor care avizează.
,,Lucrul cel mai flagrant este că în multe din zonele construite protejate, în regulamentul de urbanism scrie că nu sunt permise faţadele de sticlă. În realitate, este plin de astfel de faţade. Este o pură ilegalitate a arhitectului-şef care emite autorizaţii de construire cu faţade de sticlă sau cu alte culori decât cele regăsite în zonele protejate. În zonele protejate există prevederi, în celelalte zone nu există. La nivel de cartier ar trebui să existe o coerenţă”, spune Nicuşor Dan.

În mandatul lui Oprescu, în jurul anului 2012, s-a realizat strategia Bucureşti 2035, dar tot fără rezultat.

,,Planul de Urbanism General este una dintre problemele imense ale Bucureştiului. Este expirat de multă vreme. Conform legii, acesta poate fi prelungit de două ori.

Al Bucureştiului a depăşit şi al doilea termen de expirare, iar Parlamentul a legiferat, astfel încât acesta să fie prelungit, pentru că următorul nu există.

Planul Urbanistic General a fost licitat, câştigat de Facultatea de Arhitectură. S-au apucat de lucrat la el, apoi fondurile au fost tăiate şi acum nu se mai lucrează. Problema nu e doar că cel vechi este expirat, dar la cel nou nici nu se lucrează. Banii se duc pe STB şi RADET. Bucureşti este oraşul care are căldura cel mai mult subvenţionată”, a spus arhitectul Şerban Marinescu.

,,Singurul mecanism existent acum este destinat monumentelor şi se traduce printr-o scutire de impozit. Ar fi interesant de realizat un astfel de mecanism financiar pentru a încuraja. Primăria ar putea garanta proprietarilor că investiţia reabilitării unei clădiri dintr-o zonă protejată merită, oferind garanţia că zona va rămâne protejată. Acest lucru poate schimba multe lucruri, poate deschide drumul băncilor de a finanţa un împrumut pentru un proiect de reabilitare, cu garanţia că poţi restitui împrumutul, dacă pui ipoteca pe acel imobil”, spune Nicuşor Dan.

Totodată, zonele protejate istoric sunt neuniforme. Direcţia pentru Cultură are rolul de cenzor prin avizul pe care îl dă pentru construire, însă problema o reprezintă lentoarea cu care se emit actele.

,,În lipsa unui document de viziune mari, nu pot fi luate decizii strategice. Primăria trebuie se apuce de consolidări. Proprietarii din clădiri cu risc trebuie să aibă posibilitatea să închirieze pe piaţa liberă, cu sprijinul primăriei, astfel încât să le fie mai uşor de acceptat să mute din casele lor.

Totodată, clădirile vechi, monument-istoric, sau clădirile vechi cu risc seismic pot fi cumpărate de la oameni de către administraţie, iar primăria ar face o afacere bună. O clădire veche, refăcută, valorează de două-trei ori mai mult decât preţul de achiziţie. Investitorii nu fac acest lucru, pentru că băncile nu-i girează, nu dă nimeni credit, însă intervenţia statului are altă greutate.

Ca administraţie, cumperi o clădire, o refaci, o vinzi la un preţ mult mai mare decât preţul de achiziţie, o vinzi, recapitalizezi, apoi poţi cumpără două clădiri din banii pe care îi faci”, spune arhitectul Şerban Marinescu.

Nicuşor Dan este de părere că ,,dezordinea administrativă stimulează tot felul de şmecherii, dacă toate autorizaţiile ar fi uşor de urmărit, marja de abatere ar fi mult mai scăzută. Oricum, activitatea Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul din 2008 până acum, care însumează 360 de procese, a redus din gradul de ilegalitate. Dar una e ca un OUG să facă acest lucru şi alta este să o facă procurorii”.

Citeste textul mai departe pe Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here