Singurul hotel de 5 stele plus din România se va deschide în septembrie 2018 în Capitală iar manager va fi Răzvan Pîrjol, preşedinte al Bucharest Tourism Board, conform unui comunicat remis miercuri AGERPRES.

„Palatul Suter din centrul Bucureştiului, cel mai luxos boutique-hotel din România, construit la începutul secolului al 19-lea ca reşedinţă a arhitectului elveţian Gustav Suter, apropiat al lui Carol I şi artizan al Parcului Carol, precum şi al cartierului Grammont, are 17 camere şi apartamente diferite”, spun reprezentanţii Palatului Suter.

Deschiderea Palatului Suter se preconizează pentru 1 septembrie, hotelul urmând să fie clasificat la 5 stele plus, fiind singurul din ţară cu acest grad de confort. Clădirea a intrat în circuitul turistic în anul 2007, când a fost lansată pe piaţa hotelieră sub numele de Carol Park Hotel, atrăgând în anii care au urmat clienţi celebri care au ajuns în Capitală, printre care cântăreaţa Beyonce, actorul Nicholas Cage, Deep Purple sau Enrique Iglesias.

„Plecând de la idea de small is beautiful, ne propunem ca prin deschiderea Hotelului Palatul Suter să completăm oferta de city retreat bucureştean, cu un concept de ospitalitate contemporană, grevat pe şarmul şi tradiţia unei clădiri de patrimoniu. Ne dorim să fi găsit echilibrul perfect între trecut, prezent şi viitor”, apreciază Răzvan Pîrjol, preşedintele Consiliului de Adminsitraţie şi directorul hotelului.

Acesta a precizat pentru AGERPRES că investiţia a fost de „câteva milioane de euro”. Despre recrutarea personalului, Pîrjol a spus că „aceasta este marea problemă a României, dar nu numai, în turism. Am început un proces de recrutare şi sperăm să corespundem şi noi cerinţelor personalului calificat. Anul trecut a fost un an foarte bun pentru industria hotelieră din România şi este normal ca şi salariile personalului să crească. Credem că trebuie să plătim pentru ceea ce ni se oferă. Nu putem face rabat la calitate”.

Clădirea a fost cumpărată în anul 2015 de către o companie românească, după ce în ultimii ani hotelul nu mai funcţiona. Noul acţionar a renovat între timp hotelul, rebranduindu-l cu numele său iniţial, Palatul Suter.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here