Castelul din Arcalia și parcul dendrologic reprezintă o atracție ideală pentru turiștii care ajung în Bistrița-Năsăud. Iată de ce Arcalia este un loc atât de special!

Castelul din Arcalia a aparținut familiei Bethlen

Castelul Bethlen din Arcalia este un ansamblu de monumente istorice aflat pe teritoriul satului Arcalia, comuna Șieu-Măgheruș. Castelul a aparținut contelui Bethlen Balazs din Arcalia și este singurul dintre cele 12 castele din Bistrița-Năsăud ca e a avut o soartă favorabilă.

Cei de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca l-au preluat și l-au transformat în Centru Regional al Francofoniei. Castelul are o vechime de peste 150 de ani și a aparținut familiei de grofi maghiari Bethlen. Familia mai deținea alte două castele în județ – pe cel de la Beclean și pe cel din satul Șieu-Cristur.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, castelul din Arcalia a fost vandalizat și incendiat de armata sovietică. Castelul din parc a fost construit începutul sec. al XVII-lea, de către înaintaşii grofului, construcţia acestuia prezintând un amestec de stiluri arhitectonice, predominant fiind stilul mauro-bizantin.

Proprietatea are 16,5 hectare și are în componență și un superb parc dendrologic unde există circa 150 de specii autohtone și exotice. Proprietatea este alcătuită din trei corpuri de clădiri. Acum, aici există o sală de conferințe de 80 de metri pătrați, dar și alte săli cu diferite funcționalități.

Parcul dendrologic înconjoară castelul

Parcul dendrologic se află de jur-împrejurul castelului, pe o suprafață de 16 hectare. Este o super-grădină botanică. Se găsesc specii de arbori și arbuști autohtoni sau exotici – bradul argintiu, salcâmul japonez, stejarul american, arborele de lalea. Mai există o multitudine de specii de flori care îmbogățesc locul prin peisaj și aromele îmbietoare – bujor, magnoie, liliac, și multe altele. Parcul deține alei ce delimitează parcul, alei de legătură și aleea labirint, toate interesante prin compoziția florei și a aspectului. Și parcul a fost grav avariat de-a lungul timpului, căci mulți copaci au fost tăiați pentru lemne.

Fost magazin sătesc

Domeniul a fost preluat în 1947 de stat şi transformat în magazin sătesc, staţiune de maşini agricole, apoi în tabără pentru pionieri. Din 1963 a fost preluat de UBB Cluj, iar timp de trei decenii, aici a funcţionat Centrul de Cetări Biologice şi Geologice, fiind utilizat şi pentru practica de vară a studenţilor.

Un castel revendicat

În aprilie 2009, Universitatea Babeş-Bolyai a fost dată în judecată de cetăţeanul maghiar Atzel Ferenc, care a depus acţiune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Acesta a cerut să fie anulat titlul de proprietate dat universităţii pentru domeniul de la Arcalia care a aparţinut contelui Bethlen, motivând că el este moştenitorul de drept al acestuia, în calitate de rudă a familiei de grofi. Urmaşul contelui Bethlen Balazs nu a putut dovedi, însă, că este descendent direct al familiei Bethlen, drept care tribunalul nu a fixat încă un termen pentru proces.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here