Luni dimineaţă, celebrul ceas astronomic din centrul oraşului Praga, una dintre principalele atracţii ale acestuia, a fost oprit pentru a fi trimis la reparaţii. 

„Ceasul din vechiul oraş este unul dintre simbolurile Pragăi, iar repararea sa…este un pas necesar şi responsabil”, a declarat Jan Wolf, consilierul pe probleme de cultură al oraşului, citat de AFP. Ceasul va fi demontat şi trimis la reparaţii, iar primăria din piaţa vechiului oraş, pe al cărui zid sudic este montat ceasul, va fi supusă unei reconstrucţii complete, prima de la cel de-al doilea război mondial când majoritatea clădirii a fost distrusă, după cum a mai precizat Wolf. Designul ceasului medieval a fost realizat după teoria conform căreia Pământul este centrul universului. De asemenea, trei sferturi dintre componentele sale sunt cele originale, din secolul al XV-lea, mai scrie agenţia de presă. Conform unei legende vechi, oficialităţile oraşului i-au scos ochii ceasornicarului pentru ca acesta să nu mai realizeze niciodată un mecanism asemănător.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here