Printre „binefacerile” impuse României de către regimul comunist, găsim pseudoarhitectura de tip simplisto-kitsch. Geometria heirupistă, cu volume în unghi drept, reprezentată de cutii etajate lipite cu mortar, trebuia sa fie egala pentru omul nou dn Epoca de Aur.

Viziunea proletcultistă  devenea literă de lege, însușită de satelitii sovietelor supreme. Adevărate bijuterii arhitectonice au fost rase cu lamele buldozerelor  de pe obrazul fin al marilor orașe căzute pradă flagelului colectivizării. Clădiri de o incontestabilă valoare istorică însemnau pentru colhoznici o sfidare la adresa lor.

Suflul noului curent decimator a lovit inevitabil România. Palate, hanuri, conace, biserici, case boierești erau făcute una cu pământul la ordinele comuniștilor. Stilurile constructive neoclasice, brâncovenești, renascentiste au fost înlocuite cu barăci din beton urcate una peste alta de către macaragiul proaspat lepadator de clop si cojoc argăsit. Romantismului architectural îi lua locul „cubismul futurist” bazat pe figuri geometrice spațiale, mai primitive decat cumpăna si firul cu plumb.

Meșterii levantini, arhitecții francezi, inginerii nemți au fost azvărliti în lada de gunoi a nerecunostinței pentru operele lor de o rară frumusețe. Basoreliefurile, pridvoarele stilizate, motivele arhitecturale inspirate din registrul decorativ al lăcașelor de cult muntenesti-oltenești, frizele, arcadele își găseau corespondent antonim în simplismul precar al nou școliților ridicători de edificii. Blazoanele, însemnele heraldice, monogramele piereau n favoarea stucaturii in forma de soare încadrat de seceră și ciocan.

Cu ceva excepții, după ’90, pe harta imobiliară și-au facut apariția casele ridicate la foc automat. Regulile arhitecturale n-au nicio noimă. Deoarece maeștrii fideli artei în stare pură au luat cu ei in altă viață rețetele virtuozitătii, tâmplăriile sculptate au dat în termopane. Nu mai exista gradini cu alei pietruite, ce taie palcuri de roze. Nici chioscuri de lemn destinate ceaiului de ora 5. Avem gazon plastificat, becuri ingropate care sperie ramele si umbrare de panza cu reclame la bere.

Să nu uităm de alte kitschuri consacrate. Scări din lemn cu balustrade din inox, dar mai cu seama, eroi de poveste. O Albaă ca Zăpada rujată violent tronează pe peluza. Imprăștiați pe lângă ea, câtiva pitici, care parcă rânjesc din borcanul cu formol de la Antipa. Obligatoriu, toâi din ghips. Așa, ca pentru eternitate.

Poate că nu este lipsit de importană un lucru. În Occident, dacă o clădire cu valoare istorică nu este îngrijită de către proprietar vreme de trei ani, statul o confiscă. La noi, într-o gravă culpabilitate se află autoritățile de astăzi. Cu rare excepții, ele asistă impasibile la degradarea acestor neprețuite comori românești. Odată dispărute, se vor pierde pentru totdeauna într-o uitare la fel de vinovată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here