Tipul moldovenesc de biserică specifică secolului al XV-lea, rezultat al îmbinării stilului bizantin cu cel gotic, include și un sistem de boltire particular. Vorbim despre sistemul boltirii cu arce piezișe. Numite și arce diagonale, repezintă a invenție a acestei zone. S-au utilizat atât în cazul boltirii naosului, dar și al pronaosului. Sistemul se putea adopta la toate bisericile de tip triconc, dar și le cele de tip mixt.

Virgil Vătășianu formulează următoarea definiție „Sistemul de boltire moldovenească constă din cele patru arcuri maestre care formează pătratul central al naosului, peste care se așează un rând de pandantivi (triunghiuri sferice), menite să transforme pătratul bazei în cerc; apoi dintr-o montare peste acest cerc se suprapun patru arcuri mici, dispuse oblig în raport cu axele principale ale clădirii, arcuri care reduc golul superior iarăși la un pătrat, peste care o nouă inserare de pandantivi formează cercul ce susține fie o calotă simplă, fie un tambur cu calotă”.

Cu alte cuvinte, sistemul amintit constă în aplicarea deasupra celor patru arce mari ale naosului a altor patru arce în plin cilindru, dispuse pieziș. Sunt sprijinite de pe mici console prismatice. Scopul prim al introducerii acestor arce a fost de a susține o cupolă de formă semisferică. S-a urmărit în același timp și micșorarea diametrului spațiului central boltit.

Printre avantajele folosirii boltirii pe arce piezișe se numără și potențatea dinamismului vertical sau repartizarea forței degajată de calotă pe arcele în cauză și respectiv pe întregi pereții adiacenți.

Primele construcții care au beneficiat de un astfel se sistem de boltire au fost bisericile de la Pătrăuți și Milișăuți construite în 1487.

Privitor la problema sursei acestei influențe în arhitectura moldovenească o serie de istorici de artă și nu numai și-au expus teoriile. Astfel, Gh. Balș este cel care a numit sistemul despre care se face referire „bolți moldovenești”. El susține că modelul avea ca punct de plecare arhitectura armeană, însă nu a îngrădit sursa precisă.

Gr. Ionescu prezintă un punct de vedere asemănător. Pe lângă aceasta își motivează opinia prin citarea surselor istorice ce dovedesc existența unui număr mare de emigranți armeni pe teritoriul Sucevei începând din secolul al XIV-lea. Autorul găsește și alte influențe de factură armeană în arhitectura moldovenească, cum ar fi structura bolților. Numește și analogia cea mai concludentă în viziunea lui: sistemul de boltire al bibliotecii din Sanahin din Armenia.

Virgil Vătășianu nu a fost susținător al ideilor emise de cei doi amintiți. Găsește propice a sublinia rădăcinile unor elemente din arhitectura moldovenească în arhitectura populară a bisericilor de lemn din Bucovina. Cercetătorul își elaborează părerea susținând faptul că boltirea în cauză a evoluat din structura tavanului de lemn cu pătrate formate din grinzi, grinzi ce erau poziționate unele peste altele. Găsește și alte analogii dintre vechile biserici de lemn și cele din perioada secolului al XV-lea, de pildă arcurile treptate ce iau locul bolților cilindrice.

Cristian Moisescu, referitor la subiectul tratat, notează faptul că se concretizează în „rezultatul unei rezolvări ingenioase de către un înzetrat șantier de meșteri locali”. Vorbește în acest context și de o tradiție și cunoaștere arhitecturală pe care au dobândit-o meșterii.

Pot fi consemnate și o serie de biserici de pe plaiul muntenesc ce au preluat sistemul de boltire în arce pieziș. În acest ciclu amintim: biserica Stelea din Târgoviște, biserica episcopală din Buzău, biserica din Dealul Viilor cu hramul Sfinții Împărați, etc.

Creionat în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, sistemul de boltire pe arce piezișe reprezintă „o structură curbă independentă, cu secțiune variabilă, de fapt un fragment al unei bolți semicilindrice, susținut de câte două puncte de naștere sub formă de mici console, unde se produce descărcarea greutății portante a bolților”.

Voroneț

Mănăstirea Voroneț este poziționată la 5 km de orașul Gura Humorului. Ceea ce există în momentul vorbirii la Voroneț, în Suceava, reprezintă ctitoria lui Ștefan cel Mare. A fost construită într-o perioadă scurtă cuprinsă între 26 mai și 14 septembrie 1488. Înainte de a se ridica Voronețul pe acel loc a existat chilia și schitul de lemn Daniil.

Pe vremea lui Ștefan biserica era mai mică. De asemenea nu prezenta fresce fațada, ci era constituită din piatră cioplită, piatră brută și cărămidă uneori smălțuită în verde, galben sau brun. Pe lângă elementele amintite în rândul detaliilor ce aparțineau decorului s-au înscris discuri sau rotocoale smălțuite ce prezentau chipuri de animale fantastice sau ornamente geometrice. Pridvodul a fost adăugat ulterior, în vremea lui Petru Rareș. Procesul de zugravire al exteriorului s-a realizat după moartea ultimului amintit, din dorința mitropolitului Grigore Roșca.

Planul bisericii de la Voroneț este unul treflat, numit și triconc cu turla pe naos. Dimensiunilor construcției lui Ștefan cel Mare aduna 25,50 metri în lungime, 7, 70 metri în lățime în dreptul pronaosului și 10,50 metri în lăține în dreptul absidelor.

Ferestrele edificiului original erau mici. Diferența între acestea și cele adăugate pridvodului construit de către Grigore Roșca este evidentă din acest punct de vedere, cele din urmă fiind considerabil mai mari. Dacă primele prezentau chenar dreptunghiular și aveau baghete încrucișate de formă gotică, cele din urmă prezentau chenare în arc frânt, cu baghete și ornamentate în stil gotic. De remarcat în acest context este faptul că prezintă ferestre doar pereții din latura sudică și nordică, cea vestică nedeținând ferestre.

Turla avea ca sprijin atât o bază pătrată, cât și una stelară. Prezenta patru ferestre.  A fost decorată cu firide[1] lungi și ocnițe.

Interiorul bisericii a fost compartimentat conform normelor bizantine. Printr-o ușă se trecea din pridvodul boltit în semicilindru în pronaosul dreptunghiular,  luminat de două ferestre înguste. Naosul a dobândit o formă aproape pătrată. I s-au atașat două abside laterale de formă semicirculară. Absida cea mare, adică cea a altarului a fost despărțită de naos printr-o catapeteazmă. Proscomidia și diaconiconul au fost și ele prezente. Naosul suporta turla.

Sistemul de boltire este cel ar arcelor pieziș sau sistemul de boltire moldovenească. „Acest sistem de boltire constă din arcuri pe axe principale și diagonale, alternate cu câte un rând de pandantivi”, spunea Petru Comarnescu. Pandantivii sunt de fapt lianul de trecere de la planul pătrat creat de cele patru arcuri, la planul circular al cupolei. Spațiul de boltire se diminuează. În interior se creează forma bolții cerești. Pe lângă însemnătatea de factură arhitecturală pe care o creează, bolta sugerează și în plan simbolic un aspect bine corelat cu situația: ideea de înălțare.

Elementele arhitecturale de factură bizantină se împletesc cu cele de ordin gotic. Dezvoltarea pe verticală, turlele subtiri și ascuțite, arcurile frânte ale ferestrelor, contraforturile sunt amprente ale goticului.

Împărțirea interioară, forma triconcă a absidelor naosului sau pictura murală sunt semne ale influenței bizantine. În ceea ce privește pictura murală aceasta se pare ca a fost finalizată după trei etape de lucru. Vorbim despre etape ce s-au derulat în anii: 1496, 1550 și 1547. În prima s-a pictat naosul, în următoarea pronaosul, iar în cele din urmă pridvodul adăugat de Grigore Roșca. Se pare că cel care a realizat o mare parte din  pictura Voronețului ar fi Ionașcu Chiril, un învățat al școlii moldovene de pictură.

Elementele picturale ale altarului sunt: „Cina cea de taină”, „Împărtășirea cu pâine a apostolilor”, „Împărtășirea cu vin” și „Spălarea picioarelor”. Naosul îi prezintă și pe Ștefan cel Mare, pe domna Maria Voichița, în partea stângă a doamnei o tânără, iar în partea opusă pe fiul Bogdan. Ștefan este reprezentat cu modelul bisericii purtat în mână. Este vorba de forma de început a Voronețului. Personajele sunt reprezentate în elemente de modă bizantină. Alte imagini din naos: „Intrarea în Ierusalim”, „Învierea lui Lazăr”, „Învierea”, „Lepădarea lui Petru”.

Una dintre caracteristicile  reprezentărilor este constituită de faptul că pictorul a urmărit de asemenea verticalitatea. Pronaosul face trecerea spre pictura exterioară, prin întrepătrunderea picturilor cu ornamentația. Aici se prezintă reprezentări ce creionează șcene din viața sfinților și în special din viața Sfântului Gheorghe, ca prin ocrotior al bisericii. Bolta este dedicată unei șcene ce o întruchipează pe Fecioara orantă.

„Pereții exteriori ai lăcașului devin un fel de ecran medieval”, îmbrăcați în frescă.  De pildă, pereții exteriori ai absidelor, au ca teme picturale biserica cerească și cea pământească. Peretele dinspre nord cuprinde: „Facerea lumii” interpretată într-o manieră  folclorică. Peretele vestic prezintă „Judecata de apoi”. Numită în lucrările de specialitate o adevărată capodoperă, reprezentarea este bogată în expresivitate.

Ușile și ferestrele erau sculptate. Alte elemente sculpturale regăsite în interiorul bisericii pot fi amintite lespezile funerare, ornamentate în ton cu cerințele bizantine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here