La fel ca multe orașe vechi din Europa, Bucureștiul este incărcat de legende, unele foarte vechi care datează de sute de ani, altele mai recente, adevărate mituri urbane. Centrul istoric pare să fie zona care ascunde cele mai multe mistere.

Cu siguranță mulți dintre voi ați auzit vorbindu-se despre “tunelurile secrete” de sub Centrul Vechi al Bucureștiului. Se spune că acestea existau încă din timpul domnitorilor fanarioți care se plimbau prin ele cu trăsura, așadar acestea ar fi mult mai vechi, poate chiar din vremea dacilor.

Și cum o legendă nu poate exista fără un sâmbure de adevăr, se spune că amplasarea acestor tuneluri este în realitate alta, după cum a explicat arhitectul Camil Roguski pentru ProTv:

Un tunel care a fost menționat și pe care l-am și vizitat a fost cel care legă curtea Mănăstirii Cotroceni și ieșea din București cam prin dreptul Gării Filaret. Intrarea este chiar in zidul Palatului Cotroceni. (…) Acest tunel avea cam 4 metri și ceva lărgime și cam 3 metri jumătate inălțime. A fost făcut ca să meargă două căruțe în două sensuri. Pe parcurs, când au început sa se sape, s-a dat de foarte multe secțiuni. Cu timpul, s-au mai prăbușit din ele. Se spune că într-o secțiune se făcuse o mare cramă, Crama de la Răzoare. Când s-au făcut săpături pentru Casa Poporului, am mai dat de o bucată din acest tunel. Nu este un tunel continuu, este întrerupt. A fost făcut într-o perioadă de cel puțin 100 de ani și se pare că a început cam în vremea lui Tudor Vladimirescu.”

Pe Strada Franceză, tot în Centrul Vechi, se conturează o poveste tulburătoare. Dacă nu vă temeți de fantome, puteți să-i verificați singuri adevărul, trecând noaptea pe lângă clădirea unui fost orfelinat de pe această stradă, situat la numerele 13-14. Orfelinatul era condus de Stavrache Hagi-Orman. S-ar putea să auziți plânsete și voci stinse de copii, care vă cer apă. Nu trebuie să vă surprindă. Se spune că Stavrache era un om sadic, care se bucura de suferința orfanilor de aici, pe care îi ținea insetați și flămânzi, în timp ce el se delecta cu mâncăruri alese. Potrivit legendei, peste 200 de copii abandonați de părinti ar fi murit aici, in chinuri, iar spiritele lor au rămas captive între aceste ziduri.

Și frumoasa Casă Vernescu de pe Calea Victoriei are o poveste tristă care îți dă fiori. Trei jucători care și-au pierdut averea la ruletă și apoi s-au sinucis ar fi rămas încă atrași de acest loc, pe care îl vizitează uneori. Martorii susțin că au văzut cum mobile se mișcă, se stârnesc curenți de aer sau chiar apar in fața unor oameni. La fel de bizar este și mirosul de sulf, care se simte uneori în curte, fiind și motivul pentru care locuitorii din zonă au numit clădirea “Hruba lui Scaraoțchi”. Toate aceste superstițiii nu-i sperie însă pe actualii clienți ai cazinoului, care încă vin aici să-și încerce norocul.

Desigur, acestea sunt doar câteva din zonele despre care circulă diferite zvonuri și pe care unii trecători, mai superstițioși, preferă să le ocolească.

Poate mulți au trăit la un moment dat, experiențe ciudate și aparent inexplicabile. Deși nimeni nu a putut demonstra deocamdă cu dovezi de netăgaduit dacă fantomele și demonii există sau nu, oamenii de știința au oferit o posibilă explicație a acestor fenomene. În anumite zone unde există o activitate electromagnetică mai intensă, oamenii pot avea senzații stranii și chiar halucinații. Este o reacție neurologică firească, iar intensitatea trăirilor diferă în funcție de sensibilitatea fiecăruia și de puterea câmpului electromagnetic. Merită să vă gîndiți la această teorie și chiar să o dezbateți cu prietenii la o halba de bere chiar la Gambrinus în clădirea Hotelului Cișmigiu. De ce aici? Poate nu stiați dar și acesta este pe lista locurilor considerate “bântuite”. Hotelul a fost recent renovat, însă nu se stie dacă în urma acestei curațenii generale, a dispărut și fantoma despre care se vorbea deseori că bântuie cladirea. Imobilul a fost inchis în 1970 și redeschis în 1990 când a fost transformat în cămin pentru studenții Facultțiii de Teatru și Film. Legenda spune că într-un weekend când toți studenții erau plecați în vacanță o tânără din Republica Moldova a fost violată și apoi aruncată în casa liftului. Acolo a murit, dupa 3 ore în care a strigat disperată după ajutor, fară ca nimeni s-o audă. Mulți spun că țipetele ei mai rasună încă și trebuie să recunoaștem cât timp a fost în ruine, hotelul Cișmigiu arăta într-adevar destul de sinistru.

Chiar dacă până acum nu știați de această legendă, nu se poate să nu fi auzit măcar o dată celebra melodie  “Hotel Cișmigiu”, a formatiei  Vama Veche. Este chiar despre această poveste tragică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here