Spațiile publice ale orașului Sibiu încep a fi reîmprospătate după încheierea sezonului rece, Primăria Sibiu anunțând că a contractat și organizat activitățile specifice curățeniei de primăvară.

“După o iarnă lungă și grea orașul are nevoie de o curățenie generală care este deja în curs. Am organizat acțiunea care presupune atât igienizări și îngrijirea spațiilor verzi, dar și lucrări de reparații a băncilor, a locurilor de joacă și a porțiunilor degradate de pavaj. Sper ca sibienii să ni se alăture curățând zona din jurul casei sau blocului pentru că dorim cu toții să locuim într-un oraș curat și aspectuos” a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, bulevardele au fost curățate iar “în prezent se lucrează pe principalele artere din cartiere. Parte a acestei acțiuni este și curățarea rigolelor laterale carosabilului unde s-a strâns nisip. Eliberarea rigolelor de aceste depuneri va asigura scurgerea mai eficientă a apei de ploaie spre canalizare.”

În centrul istoric al Sibiului se repară și pavajul din piatră cubică acolo unde pietrele s-au deplasat sau lipsesc. Lucrările se vor efectua în cadrul contractului încheiat anul trecut de către Primăria Sibiu pentru reparația străzilor cu SC Comtram SA. În prezent se au în vedere astfel de lucrări în Piața Mare, Piața Mică, Piața Huet și strada Valea Mare.

Printre acțiunile deja desfășurate de către Primăria Sibiu pentru reîmprospătarea orașului, se numără și:

Curățarea zonelor verzi și a parcurilor unde până la această dată s-a făcut curățenie în aproximativ toate parcurile din oraș iar sibienii sunt și ei invitați să participe la aceste acțiuni privind curățenia de primăvară a spațiilor verzi din jurul blocurilor în care locuiesc.

“Cetățenii pot toaleta arbuștii din jurul blocului și pot aduna deșeurile din zona verde. Operatorul de salubritate Soma asigură transportul acestor deșeuri rezultate din curățenia pe domeniul public. După ce finalizați curățenia, puneți crengile lângă platforma de colectare, iar mașinile Soma care trec zilnic prin cartiere le vor ridica”, se mai arată în comunicatul de presă al Primăriei Sibiu.

Pentru înfrumusețarea zonelor verzi de lângă blocuri, și anul acesta Serviciul de Administrare a Parcurilor și Zonelor Verzi pune gratuit la dispoziția cetățenilor arbuști ornamentali pentru a fi plantați în zonele verzi de lângă blocuri. Sibienii care doresc să planteze arbuști sunt așteptați să formuleze o cerere la numărul de telefon 0269/236.791 sau în scris, la adresa parcuri@sibiu.ro.

Curățenie pe malurile Cibinului;

Reparația și întreținerea mobilierului stradal– Primăria Sibiu a încheiat săptămâna trecută un contract pentru lucrările de reparații și întreținere a mobilierului stradal (bănci, garduri, locuri de joacă). Valoarea contractului cu valabilitate de 1 an este de 122.000 lei, firma contractată având obligația să repare mobilierul stradal stricat până la sfârșitul lunii mai.

Reparația și întreținerea echipamentelor din locurile de joacă;

Demontarea cuiburilor de păsări: în prezent municipalitatea achiziționează serviciile de demontare a cuiburilor de păsări din arbori pentru a reduce una dintre sursele de murdărie din parcuri și zonele verzi.

foto: sibiul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here