Castelul are 365 de ferestre, câte zile sunt într-un an, patru turnuri, la fel ca numărul de anotimpuri, 52 de camere, câte săptămâni sunt într-un an, 7 terase – câte zile sunt într-o săptămână și 12 holuri, câte sunt lunile anului. Arhitectul a gândit construcția după principiile unui calendar.

Castelul a aparținut baronului Istvan Ugron și se află în comuna Zau de Câmpie din județul Mureș. Deși este un monument superb, castelul este destul de puțin cunoscut în România, iar turiștii nu îl vizitează.

Potrivit greatnews.ro, Castelul-Calendar a funcționat ca reședință de vară a baronului Istvan Ugron, proprietarul castelului, fost ambasador al Austro-Ungariei în Rusia. Construcția a început în anul 1911. Ridicarea castelului, care are o arhitectură asemănătoare vechilor castele medievale franceze, a durat trei ani.

Legenda spune că, pe când se afla în Rusia, s-a îndrăgostit de una dintre fiicele țarului Nicolae al II-lea. În momentul în care au venit bolșevicii la putere, în anul 1917, întreaga familie a țarului a fost ucisă, iar baronul s-a retras din viața publică.

În comunism, castelul-calendar a fost preluat de stat și a primit mai multe destinații de-a lungului timpului.

Mobilierul a fost confiscat de conducerea comunistă și transferat la Turda, unde era pe atunci centrul de județ. Castelul a fost, pe rând, sanatoriu pentru bolnavii de TBC, școală și depozit de cereale, iar în ultimii ani casă de copii.

În prezent, Castelul-Calendar se află pe lista monumentelor istorice din România și face parte din patrimoniul Consiliului Județean Mureș. Din păcate, castelul s-a degradat în perioada comunistă și are nevoie de o reabilitare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here