Consiliul General al Municipiului București a aprobat, miercuri,  înființarea unei noi instituții, menită să gestioneze situația imobilelor cu risc seismic: Administrația Municipală pentru Consolidarea Cladirilor cu Risc Seismic. Evenimentul a fost însoțit de un scandal pe măsură, consilierii USB, PNL și PMP au părăsit sala, refuzând să voteze. ”Este un act populist”, a declarat Nicușor Dan, liderul USB.

Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic ar urma să fie finanţată din bugetul Capitalei şi din venituri proprii, putând însă primi şi bani din fonduri de la bugetul de stat.

Municipalitatea arată că, în prezent, există o structură care se ocupă de consolidarea clădirilor cu risc seismic, respectiv Serviciul consolidări din cadrul Direcţiei Generale Dezvoltare şi Investiţii, dar aceasta are atribuţii limitate şi doar opt posturi prevăzute în organigramă, în condiţiile în care volumul de lucrări de consolidare este „extrem de mare”.

Potrivit ultimelor date privind imobilele extertizate tehnic din punct de vedere seismic, actualizate de Primăria Capitalei în 9 septembrie, în Bucureşti sunt foarte multe imobile care necesită lucrări ample de consolidare, 173 fiind cu risc seismic extrem de ridicat, încadrate în clasa I, alte 183 fiind catalogate drept ”pericol public”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here