Cerințele din partea generației tinere în privința arhitecturii sunt din ce în mai ridicate motiv pentru care, în cadrul evenimentului Architecture Conference&Expo, va avea loc dezbaterea legată de dezvoltarea orașului Cluj-Napoca din punct de vedere arhitectural, intitulată „Cluj-Napoca: Dezvoltarea urbană a orașului”.

Printre invitații care vor participa în cadrul dezbaterii se numără Prof. univ. dr. Călin Hințea (Decan al Facultatății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării) și Pietro Elisei (Managing Director Urbasofia). „Am văzut un potențial imens de regenerare urbană la cultură. Cultura poate fi multiplicator clar de resurse.”, a declarat pentru Clujnapoca2021.ro, Călin Hințea, coordonatorul proiectului de planificare strategică a Clujului pentru următorii șapte ani, potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor remis MagnaNews.

Pietro Elisei este directorul UrbaSofia, compania de consultanță și planificare strategică care a realizat Strategia de Dezvoltare a Județului Cluj 2014-2020, prin care s-a urmărit identificarea nevoilor reale de dezvoltare ale judeţului, precum și realizarea și implementarea proiectelor de dezvoltare. De-a lungul carierei, Pietro a lucrat pentru dezvoltarea mai multor orașe din Europa, iar din 2007 s-a axat pe dezvoltarea orașelor precum Alba Iulia, Baia-Mare, Cluj sau Pitești.

Evenimentul Architecture Conference&Expo va reuni în 6 octombrie peste 15 speakeri din țară și din străinătate, care vor susține prezentări și dezbateri legate de impactul tehnologiei în arhitectură, clădirile verzi, siguranța prin arhitectură sau transportul urban sub tematica Renewing cities: Climatul urban pentru noile generații.

David Cash (Președinte BDP), Melissa Sterry (Fondator Bionic City), Jan Kattein (Director Jan Kattein Architects), Irena Bauman (Bauman Lyons Architects), Eveline Petcu (Project Manager Gehl Architects), Benedek Jozsef (Profesor Universitatea Babeș-Bolyai), Attila Beer (Administrator Alukönigstahl), Daniel Popa (Country Manager Reynaers), Emilian Grigore (Technical Support Manager Rockwool), Iulian Pădurariu (CEO Pony Car Sharing), Octavian Fanea (Sales Manager Aluterm Group) sau Adina Moldan (Cercetător Independent Atelier Moldan) vor fi speakeri la evenimentul Architecture Conference&Expo moderat de arhitectul Șerban Țigănaș (Președinte Dico și Țigănaș).

Architecture Conference&Expo se află la cea de-a IV-a ediție și reunește în fiecare an peste 300 arhitecți și specialiști din domeniile conexe cu scopul de a dezbate noutățile din domeniu. În cadrul evenimentului există și o zonă expozițională, unde arhitecții și furnizorii de servicii pot interacționa pentru dezvoltarea parteneriatelor. Conferința este organizată de Libero Events, agenția de evenimente B2B si B2C, sub semnătura căreia au loc conferințe și workshop-uri: The Woman, HR Summit, TeCOMM, MarkDay, Architecture Conference&Expo, Software Architecture Day, Java Day, Signal Connect, Fiscalitate 24.7, Cluj Sales Conference, dar și târguri: Touristica.

Foto 1: Călin Hintea– Speaker Architecture 2016

Foto 2: Pietro Elisei – Speaker Architecture 2616

calin-hintea-speaker-architecture-2016 pietro-elisei-speaker-architecture-2016

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here