Cluj-Napoca devine în mai puțin de o lună punctul de întâlnire în Transilvania pentru peste 300 de arhitecți prezenți în cadrul evenimentului Architecture Conference&Expo, care se va desfășura în 6 octombrie la Cinema „Florin Piersic”. În cadrul celei de-a IV-a ediții a evenimentului are loc Competiția de proiecte Architecture Conference&Expo, al cărei scop este promovarea proiectelor cu impact puternic în comunitate.

Data de înscriere a proiectelor în această competiție s-a prelungit astfel încât, arhitecții și birourile de arhitectură se pot înscrie până în data de 17 septembrie, informează un comunicat de presă al organizatorilor remis MagnaNews.

În cadrul Competiției sunt incluse 7 categorii precum: Proiecte pentru comunitate; Proiecte de restaurare, reconversie și regenerare urbană; Cel mai îndepărtat proiect de țară realizat de un arhitect român; Casa inteligentă; Proiectul de debut; Clădirile anilor 1990-2010; Competiția dedicată studenților arhitecți – premiu oferit de compania Alukönigstahl.

„Proiectele tinerilor arhitecți reflectă aspirațiile tinerei generații pentru un viitor mai bun, mai bine construit. Alukönigstahl se implică în mod constant, prin diverse canale de comunicare, în pregătirea studenților arhitecți, iar răsplătirea cu premii a eforturilor depuse este unul dintre ele.”, au declarat reprezentanții companiei.

Proiectele înscrise în această competiție vor fi analizate de un juriu specializat, format din arhitecți de renume precum Charles Phu (Fondator Office for Architectural Culture), David Cash (Președinte BDP), Melissa Sterry (Fondator Bionic City), Șerban Sturdza (Director Prodid) și Irena Bauman (Director Fondator Bauman Lyons Architects). Architecture Conference&Expo urmărește să promoveze arhitecții și birourile de arhitectură pentru proiectele realizate și impactul acestora asupra comunității, prin realizarea conferinței ce include prezentări și dezbateri cu scop de dezvoltare, dar și prin oferirea premiilor în cadrul Galei de Premii din 6 octombrie. Proiectele pot fi înscrise pe site-ul evenimentului, la secțiunea Awards.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here