Peste 300 de arhitecți vor lua parte la evenimentul Architecture Conference&Expo din 6 octombrie, organizat de Libero Events, la Cinema „Florin Piersic” din Cluj-Napoca, pentru a dezbate cele mai importante subiecte în interesul cetățenilor.

Dezvoltarea transportului public urban și noile tendințe cu privire la modalitățile de fluidizare a traficului se află printre subiectele dezbătute în cadrul evenimentului Architecture Conference&Expo, informează un comunicat de presă al organizatorilor remis MagnaNews.

Acad. Prof. Dr. Benedek Jószef de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca va susține în cadrul celei de-a IV-a ediții a evenimentului Architecture Conference&Expo prezentarea „Mobilitatea în spațiu și segrerarea socio-spațială” iar legarea cât mai multor comune de orașele alăturate să devină o prioritate. „Dezvoltarea infrastructurii de transport în ultimii ani, precum şi aplicarea unor strategii de firme a făcut posibil scăderea costurilor de transport” și „trebuie cercetată situația transportului personal și public în comunele dimprejurul orașului”, a declarat Prof. Dr. Benedek Jószef. Necesitatea de a lega prin mijloace de transport publice toate comunele din județ de cel mai apropiat oraș este prezentată inclusiv în cadrul „Strategiei de dezvoltare teritorială a României” din iulie 2013, unde unul dintre obiective este „Îmbunătățirea rețelei de transport pentru asigurarea accesibilității și creșterea mobilității”.

Soluția pentru mobilitatea mai ridicată a cetățenilor ar putea fi oferită de serviciile de car sharing. Astfel de servicii au devenit recunoscute la nivel internațional fiind implementate în orașe precum Viena, Berlin sau Munchen. În România, Iulian Pădurariu, CEO Pony Car Sharing, a implementat în Cluj-Napoca primul serviciu de car sharing, cu peste 3000 de utilizatori activi. Cel mai nou și avansat sistem de transport, Pony Car Sharing, lansat în toamna anului 2015 în țara noastră, oferă posibilitatea utilizării în comun a unei flote de 50 autoturisme, iar închirierea acestora se realizează instant prin intermediul unei aplicații instalate pe telefonul mobil. Pasionat de orașele inteligente, crearea comunităților, dar și cu o experiență importantă în marketing strategic și inovație, Iulian Pădurariu declară că „Există foarte multe exemple de sisteme de car sharing sau ride sharing, care duc la diminuarea nevoii de locuri de parcare în spațiile aglomerate și la folosirea mai redusă a autovehiculelor personale. După părerea mea, aceste exerciții de car sharing sunt mai degrabă un prim pas către acceptarea conceptului de autovehicule autonome, atâta vreme cât în prezent o mașină dintr-o flotă de car sharing este folosită de aproximativ 40 de utilizatori”. Speaker în cadrul evenimentului Architecture Conference&Expo, Iulian va vorbi despre modul în care tehnologia poate influența mobilitatea urbană și despre nevoile în ceea ce privește infrastructura orașelor viitorului.

Peste 15 speakeri naționali și internaționali vor prezenta aspecte esențiale în arhitectură și urbanism, sub tematica Renewing cities: Climatul urban pentru noile generații în cadrul căreia se vor aborda subiecte precum impactul tehnologiei în arhitectură, transportul urban sau viitorul arhitecturii. Cu un impact puternic în arhitectură, tehnologia este utilizată de arhitecți pentru realizarea clădirilor inteligente și satisfacerea noilor nevoi arhitecturale.

Octavian Fanea, Sales Manager la Aluterm Group, va vorbi în cadrul Architecture despre importanța intrărilor automate în cadrul prezentării Intrări automate, confort și ieșiri de urgență. Pasiunea și munca lui constau în consilierea clienților și arhitecților români în scopul integrării în proiectele lor a ușilor cu intrări automate cu scopul de a crea eficiență, confort și siguranța clădirilor.

Arhitecții, organizațiile sau birourile de arhitectură își pot înscrie proiectele realizate în cadrul Competiției de proiecte Architecture Conference&Expo până în data de 10 septembrie, acestea urmând a fi analizate de un juriu format din arhitecți de renume, precum: Charles Phu (Fondator Office for Architectural Culture), David Cash (Președinte BDP), Melissa Sterry (Fondator Bionic City); Șerban Sturdza (Director Prodid) și Irena Bauman, (Director Fondator Bauman Lyons Architects).

Architecture Conference&Expo urmărește să promoveze arhitecții și birourile de arhitectură pentru proiectele realizate și impactul acestora asupra comunității prin realizarea conferinței ce include prezentări și dezbateri cu scop de dezvoltare, dar și prin oferirea premiilor în cadrul Galei de Premii din 6 octombrie. Proiectele pot fi înscrise pe site-ul evenimentului, la secțiunea Awards.

Evenimentul va cuprinde workshop-uri și sesiuni de dezbateri susținute de speakeri precum: David Cash (Președinte BDP), Melissa Sterry (Fondator Bionic City), Jan Kattein (Director Jan Kattein Architects), Eveline Petcu (Project Manager Gehl Architects), Attila Beer (Administrator Alukönigstahl), Daniel Popa (Country Manager Reynaers), Emilian Grigore (Technical Support Manager Rockwool), Adina Moldan (Independent Researcher Atelier Moldan), Pietro Elisei (Fondator&Director General Urba Sofia), evenimentul fiind moderat de arhitectul Șerban Țigănaș (Președinte Dico și Țigănaș).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here