Piețele financiare, în special cele din Europa, erau vineri în stare de șoc în fața incertitudinilor provocate de votul ieșirii UK din Uniunea Europeană.

Potrivit Agerpres, lira sterlină, care a coborât la cel mai scăzut nivel de după 1985, și bursele europene, care au înregistrat scăderi puternice, au fost principalele victime ale acestei zile negre, pierderile fiind similare celor provocate de falimentul băncii americane Lehman Brothers în 2008.

În jurul prânzului, Bursa de la Paris afișa o scădere de peste 8%, cea de la Frankfurt era în scădere cu peste 7% iar cea de la Londra cu aproape 5%. Sectorul bancar a fost unul din cele mai afectate, titlurile Deutsche Bank înregistrând o scădere de 14% la fel ca și acțiunile Crédit Agricole, în timp ce titlurile BNP Paribas au pierdut peste 16% iar Société Générale a pierdut aproape 20%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here